duminică, 27 noiembrie 2011

Prea perfect

             "Stau intinsa pe pat cu ochii inchisi.
           Soarele imi invadeaza fiecare patratel din camera cu lumina lui orbitoare de dimineata. Totul in jur pare de'un aur fermecator. Ursuletii mei de plus care stau toata ziua atarnati pe unde apuca acum sunt asezati intr'o ordine ciudata.Deschid ochii. Pereti galbeni sunt pictati cu pete maronii asemeni unei zile de toamna. Imi indrept privirea spre tavan dar vad doar patul cu stalpii lui de un alb imaculat care se ridica in sus si sustin perdelele rozalii ale patului. Ma simt ca o printesa care a descoperit de abia ieri ca e una !
  Un sentiment ciudat dar toxic imi inunda venele. Imi era atat de dor de sentimentul acesta prea frumos, atat de mult timp a durat de cand nu te'am avut cu mine incat pari strain pentru corpul meu.
  Te simt... te indrepti spre mine cu o viteza supraomeneasca dar totusi atat de lenta. Nu stiu cum de simt asta si nici nu stiu cum de iti pot citi gandurile intortocheate. Stiu ca esti speriat. Speriat de gandul ca poate am disparut.
  Apari in pragul usii rasufland usurat. Un zambet iti infloreste pe fata iar ochii jucausi ma masoara din cap pana in picioare. Ma ridic in capul oaselor iar tu incepi si razi in timp ce vi si ma ciufulesti mai tare. Te lasi pe spate, in pat iar eu ma intorc ca sa te fixez cu privirea. Intotdeauna ma incanta frumusetea lui, intotdeauna gaseam ceva nou la el si intotdeauna imi taia rasuflarea cand il vedeam in fiecare dimineata urmand aceeasi rutina: vi, ma studiezi, zambesti, ma ciufulesti, te asezi pe pat si asa mai departe. Ma las incet in jos iar tu ma tragi mai aproape de tine invaluindu'ma cu bratele tale si dandu'mi acel sentiment de protectie. Totul pare a fi atat de perfect dimineata incat mi'as dori sa ramanem asa pentru totdeauna. Te iubesc."

   De ce imi apare intotdeauna in minte imaginea aceasta cu "o dimineata perfecta" cand te vad?
   Dar nu vrei sa sti ce imi apare in minte cand imi vorbesti !

duminică, 13 noiembrie 2011

Zambeste'mi

-De ce faci asta? ma intreaba el, ridicandu'si sprancenele.
-Sti... intotdeauna aveam impresia ca esti fratele lui! zic eu. Ai aceleasi tic'uri nervoasa ca ridicarea sprancenelor, cuta dintre ele si ...
-Pai, suntem ca doi frati!
-Tocmai, spun eu plina de speranta, de aceea am mare nevoie de tine.
Gandul ca voi afla multe lucruri despre el ma ia in bratele sale si imi sopteste cuvinte de alinare. Mai putin... mai putin timp si voi afla o gramada de lucruri despre el.
-Intreb din nou, de ce faci asta?
-Asta... ce? ma stramb eu...
-De ce vrei sa afli lucruri despre el? De ce vrei sa ii faci o surpriza? Lui nu'i pasa. Nici nu stie ca existi!
-Nu conteaza! intelegi? nu asta conteaza pentru mine!. L'am vazut zambind si... pur si simplu are un zambet magnific! Ma innebunesti, ma trimite in rai! Dar acum... nu'l vad zambind aproape deloc! Spune'mi te rog... spune'mi ceva de el!
-Ii plac merele!
-Am observat. In fiecare zi e cu un mar in mana.
Merele vor fi intotdeauna un obstacol! Am impresia ca ele sunt pe primul loc iar seara, inainte sa se puna in pat vine un mar si ii sopteste ceva la ureche facand-ul sa nu se gandeasca la mine.
-De ce vrei sa zambeasca? ma intreaba baiatul asta, cam netot, de langa mine.
-Pentru ca... pentru ca zambetul lui e ca o mie de cristale, zambetul lui ma face sa zbor si ma indreapta spre drumuri noi, ciudate dar frumoase, fara griji dar cu griji! Cand zambeste, dintr-o data lumea e mai buna si mai dulce, lumea e ca un... mar!
-Ciudat-o!
Un mar auriu care iti indulceste gura si buzele, un mar tare dar zemos. Facut cu pasiune de un mar batran dar experimentat. Un mar, imbatat cu vinul numit 'dragoste', ingrijit de 'stralucire' si indopat cu ingredientul dulce-acrisor numt 'euforie', iti da speranta vietii, bucuria si simplitatea de care depinzi.
-Ahh da, merci, cum de nu mi'am dat seama!
-Ca esti o ciudata? spune el, ridicandu'si pentru a doua oara sprancenele.
-Nu netotule!
O iau la fuga cu gandul la el, la ce'i voi darui si la zambetul pe care mi'l va da. Va fi atat de... nebunesc, fantastic, ciudat! Defapt nu merele il tineau departe de mine, ci eu. Eu niciodata nu facusem primul pas iar el nici atat asa ca am ramas ca la inceput. Nu e adevarat ca nu stie ca exist! Stie, dar nu lasa sa se vada. E atat de speriat incat tace pur si simplu, le inghite pe toate. Dar eu am de gand sa schimb asta. Si voi incepe cu ceva simplu: am sa'l fac sa zambeasca, sa'mi daruiasca cei mai scump pe lumea asta pentru mine, zambetul lui.